Premisa ca ar trebui sa fim fericiti in fiecare clipa a vietii noastre e fundamental gresita

„Scopul vietii este doar sa fii in viata. Este atat de plin, si atat de evident, si atat de simplu. Si cu toate acestea, toata lumea se grabeste in jur intr-o panica imensa, de parca ar trebui sa obtina ceva ce ar fi mai presus de ei.” (Alan Watts)

Sa ne oprim din alergarea continua si sa iesim o clipa din visele pe care ni le vinde mass-media, in toate formele ei, despre dragoste, viata, sentimente, despre dorinte si relatii, despre boala si sanatate, pentru a ne bucura de randuri pline de simplitate si de profunzime, cuvinte rostite de catre parintele Pantelimon de la Manastirea Oasa, judetul Alba.

img_20160619_150640

De veghe (Gia, 2016)

S-a retras din lume la poalele Munţilor Şureanu, unde trăieşte în post şi rugăciune, cu bucuria de a fi alături de fraţii săi întru Hristos. Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane şi fotograf, Părintele Pantelimon Şuşnea e şi un minunat vorbitor, ale cărui cuvinte învăluite de har au salvat de la naufragiu sufletesc mii de tineri. I-am căutat prezenţa mângâietoare în Postul Paştelui, pentru a găsi răspunsuri despre o suferinţă adesea subestimată, ce ameninţă să se transforme într-o boală a secolului. Un îndreptar de vindecare şi de înviere sufletească.

– Azi, mai mult ca oricând, pare că am ajuns într-o fundătură. Statisticile spun că un român din zece suferă de depresie. Părinte, ce spune asta des­pre vremurile în care trăim?

– O lume atinsă de depresie e o lume lipsită de bucurie şi dragoste. E o lume alienată şi însingurată, o lume urâtă, care şi-a pierdut reperele, în care s-a pier­dut dimensiunea verticală şi în care omul se des­fă­­şoară numai pe orizontala existenţei, într-o diver­sitate infinită şi goală. E o lume care nu mai are nimic de spus. O lume goală de Dumnezeu, în care bucuria e confundată adesea cu plăcerea. Or, bucuria ade­vă­rată ţine de resorturi mult mai profunde, e împlinirea de­pli­nă a rostului tău ca om şi e strâns legată de îna­intarea în viaţa spirituală. Depresia apare atunci când oa­me­nii nu-şi înţeleg destinul, menirea lor pe acest pământ.

– Niciunul din oamenii atinşi de depresie nu pare să fi scăpat de gândul obsesiv că viaţa e lipsită de sens. Că nu alegem noi să ne naştem, cum nu alegem când să murim.

 – Singurul sens al vieţii e mântuirea. Doar că oamenii cred adesea că mântuirea e ceva ce ni se dă în urma unui verdict final, dacă am făcut nişte fapte bune. Mântuirea e fericirea, e raiul. Raiul nu e un loc. Raiul e starea de relaţie cu Dumnezeu, care se trăieşte încă de aici, de pe pământ. E greu să iubeşti o idee. De aceea Dumnezeu s-a făcut om, ca să ne înveţe că îl putem iubi, iubindu-i pe cei de lângă noi. Mântuirea e dinamica acestei relaţii de iubire, cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii, în afara unei relaţii. Oamenii uită că Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relaţie (o treime), iar noi suntem făcuţi după asemănarea lui. Bucuria se cere împărtăşită, nu se trăieşte în singurătate. De aceea se spune că cea mai mare fericire e să iubeşti şi să fii iubit.

– Sunteţi şi preot duhovnic. Suferinzii de depre­sie caută alinare la mânăstire?

– Sunt mulţi cei care vin să-şi găsească liniştea la mânăstire, dar asta nu înseamnă că îşi deschid su­fle­tul foarte uşor. Îi recunoşti după chip. Un om nefericit e un om fără strălucire în privire. E apăsat, gârbovit, întunecat şi agresiv, adesea. Când e nemulţumit de el însuşi, omul e agresiv. E ca o fiară rănită, care suferă, e periculoasă şi nu te lasă s-o ajuţi. Dar de cele mai multe ori, în spatele violenţei se ascunde nu răutate, ci suferinţă. “Dumnezeu nu trădează niciodată”

– Niciodată viaţa n-a fost mai înlesnită ca acum. Şi totuşi, e tot mai multă suferinţă în lume. De unde vine?

– Depresia e o stare de cădere. Apare dintr-o lipsă de împăcare a sufletului cu sine, cu Dumnezeu sau cu oamenii. E o stare de conflict, de ruptură inte­rioa­ră, între suflet şi intelect. O lipsă de echilibru. Depre­sia înseamnă, în primul rând, o lipsă de dragoste. Oa­menii suferă când nu-şi mai pot găsi adăpost în celelalte suflete din jurul lor. Când nu pot găsi sprijin gratuit din partea semenilor lor, oamenii se descu­rajează şi în relaţia cu Dumnezeu, le e greu să-şi mai imagineze un Dumnezeu iubitor. Dar dacă oamenii mai trădează, fiindcă sunt neputincioşi, Dumnezeu e singurul care nu trădează niciodată. Totuşi, e foarte greu să ajungi la măsura relaţiei cu Dumnezeu, fără să relaţionezi cu oamenii. Avem nevoie de o confir­ma­re şi din partea semenilor, că nu suntem inutili pe lume. De aceea, nu se poate scăpa de depresie fără acea iubire necondiţionată, care nu pretinde nimic în schimb, care nu te judecă şi nu te acuză, ci te pri­meş­te şi te odihneşte.

– Iubindu-i cu adevărat pe cei deznădăjduiţi, i-am putea ajuta să se vindece?

– Ar trebui să fim noi înşine Dumnezeu unii pentru ceilalţi, să-i odihnim şi să le dăm încredere şi adăpost, ca un refugiu pe munte, în timp de furtună. Să-i protejăm şi să le fim casă. Când îl hrăneşti pe celălalt, îl hrăneşti, de fapt, pe Dumnezeu, când îl îm­brăţişezi, el se îmbracă cu tine şi nu-i mai e frig. Când îi vorbeşti, se încălzeşte la vorbele tale. Iubirea e sin­gu­ra scăpare. Am întâlnit oameni care şi-au depăşit stări vecine cu patologia. Nu erau împăcaţi, fiindcă nu puteau să ierte, iar starea aceea de neiertare îi mă­cina, îi deconstruia lăuntric. Când au reuşit să ierte, să se împace, să-i primească pe cei care le-au greşit în inima lor, şi-au revenit spectaculos. Trebuie doar să ai răbdare. Numai intrarea într-o relaţie de iubire cu ceilalţi poate să astâmpere setea omului. Când omul găseşte odihnă într-o relaţie, îşi revine. Dar pentru asta trebuie să scape de obsesia sinelui.

– Adică să renunţe la egoism?

– Egoismul, voia proprie, sunt cei mai mari duş­mani ai noştri. Ne tiranizează şi pe noi, şi pe ceilalţi. Nu putem avea relaţii profunde cu ceilalţi fără le­pădare de sine. Dacă nu mă lepăd de sine, îi cer celui­lalt să se alinieze la sinele meu, adică să se alinieze la mine în gândire, în simţire, să vadă lumea exact ca mine. Înseamnă să-l înrobesc, să-l privez de libertate. Şi atunci îi anulez fiinţa, el nu mai poate evolua. Începe să se apere şi se îndepăr­tează de mine, fiindcă simte că am tendinţa de a-l desfiinţa, chiar dacă poate compensez cu lucruri exterioare. Îl răsplătesc cu daruri, dar de fapt îl posed, îl înrobesc, îl transform într-un accesoriu cu care să mă împodobesc. Şi, la final, mă simt la fel de singur. Când eşti liber de obsesiile tale şi de slujirea sinelui, începi să te gândeşti la celălalt cu adevărat, să te gândeşti ce gest ai putea să faci pentru el, fără ca el să-ţi ceară. Ai putea să-l aştepţi cu ceva bun de mâncare? Ai putea să-i duci un pahar cu apă? Ai putea face un drum în locul lui? Ce lucru mai frumos decât să mergi să-i po­triveşti pătura la spate, să nu-l tragă curentul, când se culcă? Pa­radoxul e că abia când te lepezi de tine, te câştigi pe tine şi-l câştigi şi pe celălalt. Îl cucereşti, când re­nunţi să-l mai cucereşti. Cu cât vrei mai tare să subordonezi şi să controlezi, cu atât eşti mai singur, cu cât te pui mai tare în sprijinul celorlalţi, cu atât eşti mai încon­jurat de oameni. Oamenii ar trebui să fie ca lumânările care, consu­mându-se pe sine, lumi­nează în jurul lor şi îi încălzesc şi pe cei­lalţi.

– Nemulţumirea faţă de ceea ce ai creează, şi ea, depresie. Cei mai mulţi dintre oameni tânjesc veşnic după altceva. Viaţa lor e mereu în altă parte. De ce nu-şi găsesc locul şi rostul?

– În spatele multor căutări ale omului se ascunde, de fapt, nevoia lui de divinitate. Oamenii tânjesc după starea de Dumnezeu. Suferă din cauza neputin­ţei lor, simt că ar putea fi mai mult decât sunt. Dar acest mult mai mult îl transferă în afara lor, în loc să-l acumuleze interior. Tind să aibă în loc să devină. Tind să stăpânească, în loc să dăruiască. Orientată greşit, spre valorile lumii acesteia, tânjirea aceasta începe să se amestece cu frustrarea, fiindcă lucrurile finite nu pot satisface sufletul.

– Unii au tot ce le trebuie: slujba pe care şi-au dorit-o, suficienţi bani să trăiască o viaţă, ba chiar şi celebritate… Şi totuşi, sunt profund nefericiţi. Ce le lipseşte?

– Oamenii aceştia au obiectele pe care şi le doreau, şi-au cumpărat şi oamenii din jur, dar au pierdut din vedere relaţia cu ceilalţi. Sunt dependenţi de lucrurile materiale, tocmai din această nesiguranţă a existenţei unei alte realităţi. Când eşti conştient de veşnicie, te desprinzi uşor de grijile materiale. Nu mai aduni cu disperare. Nu te mai temi de ziua de mâine, începi să ai încredere, deci să ai credinţă. Ma­teria în sine nu poate aduce fericirea, cum nu o poate aduce nici faima artistică sau intelectuală. Nu devii fericit în momentul în care aduni, ci în momentul în care dăruieşti. Valorile, indiferent că sunt materiale, spirituale sau intelectuale, trebuie acu­mu­late pentru a fi dăruite. Ma­te­ria trebuie transfigurată, tre­buie să capete valoare spiri­tua­lă, prin gesturile noastre de dărnicie şi bunătate. Omul, când încearcă să îngrămă­deas­că materia în scop egoist, să strângă avere, o scoate pur şi simplu din circuitul ei firesc, ace­la de a fi în slujba legăturii dintre oameni. Dar materia e aceeaşi dintotdeauna, ea nu sporeşte. E minunat să te gân­deşti că apa pe care o bem noi e aceeaşi, în aceeaşi cantitate, ca acum mii de ani. Aceeaşi apă care circulă, care n-a pără­sit planeta. Acelaşi dar, pentru fiecare dintre noi.

– Am observat la mulţi tineri de azi un fel de masochism al nefericirii. Trăiesc suferinţa cu vo­lup­tate, hrănindu-se parcă din ea. Se cuibăresc în depresie.

– Există o plăcere perversă, melancolică, o durere de sorginte romantică a omului, de a “se îndulci” cu nişte suferinţe, numai pentru că acele suferinţe pun în miş­care ceva dincolo de instincte, îl fac să-şi simtă sufletul viu şi plin de vibraţie. Incapabili să ia calea mân­tuitoare a bucuriei (care presupune lucrarea vir­tu­ţilor), o aleg pe cea comodă a suferinţei nemân­tui­toare, care îi condamnă să nu-şi depăşească în veci condiţia. A resimţi plăcere din durere e o malformaţie su­fletească. Şi e plăcere, nu bucurie! Voluptatea aceas­ta a suferinţei e şi un mod de afirmare al oa­me­nilor slabi. E mult mai uşor să te afirmi distructiv! E o formă de a ieşi din anonimat, o nevoie de compă­ti­mire, o cerşire, inconştientă, a atenţiei.

 – Oriîncotro ne uităm, se promovează modelul omului de succes, veşnic zâmbitor. Fericirea e un imperativ, iar depresia e o ruşine, un stigmat. În faţa unei asemenea presiuni din partea societăţii, neputinţa unora de a se bucura îi afundă şi mai tare în deznădejde.

– Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită şi produce foarte multă frustrare, pentru că oamenii intră în competiţie cu un model ireal, utopic. Viaţa nu e o fericire continuă, cum nu e nici efort continuu. Viaţa e o împletire de strădanie şi bucurie, iar bucuria vine adesea ca răsplată pentru efort, vine din împlinirea unei datorii, a unei sarcini, din felul în care-ţi lucrezi talanţii ce ţi s-au dat. Dumnezeu a muncit şase zile şi în a şaptea s-a odihnit. Obsesia fericirii cu orice preţ e păguboasă. Înseamnă că dorinţele tale au luat-o înaintea vieţii şi au devenit nefireşti. E fundamental să nu-ţi doreşti ceea ce nu se poate, să te bucuri de ceea ce ai, şi de cele bune, şi de cele rele, să găseşti un sens în tot ceea ce ţi se întâmplă. Să încarci de sem­nificaţie fiecare încercare a vieţii tale. Dacă elimini greutăţile şi efortul vieţii, elimini şi bucuria. O viaţă molatică, trăită în plăcere, e o viaţă în care îţi ratezi împlinirea. Doar încercările plătite cu dis­con­fort sau sacrificiu lasă o urmă în fiinţa omului. Gân­dindu-te la câştigul pe care îl obţii, nu mai pri­veşti cu teamă greul şi suferinţa vieţii. Dacă privim lucrurile din perspectiva veşniciei, din lumea aceasta nu ieşim decât cu ceea ce am devenit.

– Intrată pe mâna psihologilor, depresia e tratată precum o boală. Se dau chiar metode de ieşire din depresie, în zece paşi… Putem oare depăşi suferinţele sufleteşti după reţetă?

– Nu ai cum să ajungi la starea de bine fără o lucrare spirituală. Bucuria nu vine decât de la izvorul bucuriei, care e Dumnezeu, nu vine decât din trăirea iubirii. Dar pentru asta, trebuie să ne curăţăm ochii şi să vedem în celălalt chipul lui Dumnezeu. Să trecem de negativele lui (căci negativele nu ţin de profun­zimea fiinţei, ci sunt un accident în fiinţa lui) şi să privim mai adânc. Când iu­beşti pe cineva, spunea Părintele Iustin, stareţul Mâ­năstirii Oaşa, eşti ca un scafandru care pătrunde în adâncul oceanelor şi scoate la suprafaţă comorile. Când iubeşti pe cineva îl inspiri, activezi în el puteri de care habar nu avea că le are. Forţe care zac latent în adân­cul oceanului. Deve­nirea noastră ca fiinţe uma­ne este imposibilă fără dra­gostea celorlalţi. Fiecare om revelează în noi un alt mod al nostru de a fi în lume. Putem fi în foarte multe feluri, în funcţie de câte relaţii profunde activăm în noi. Abia prin trăirea relaţiei ne revelăm pe noi înşine şi înaintăm spre chipul nostru adevărat, care e ine­pui­zabil, care e Dumnezeul din noi. Dar din păcate, ac­tivăm unul în celălalt doar 1 % din cât am putea. Tră­im o formă foarte diminuată a noastră. Suntem foarte zgârciţi cu noi, nu ne dăm dreptul la viaţă, la deve­nire. Nu ne iubim îndeajuns.

– Unii oameni sunt dărâmaţi de încercări mi­no­re, iar alţii, deşi li se dau greutăţi fără număr, trec prin viaţă cu fruntea sus. De ce unii au tăria de a le înfrunta şi alţii nu? E oare aluatul din care am fost făcuţi atât de diferit?

– Ce le face unora viaţa foarte grea nu e faptul că via­ţa e foarte grea în sine, ci faptul că ei nu sunt dis­puşi să vadă şi par­tea lu­minoasă a gre­u­lui din viaţă. De aceea este fun­da­mental să găseşti sen­sul fiecărei în­cercări sau sufe­rin­ţe de care te lo­veşti. Dacă o um­pli de sens, îţi găseşti pu­terea şi senină­tatea de a merge mai de­parte cu frun­tea sus. Dacă nu-i găseşti un sens, ea ajunge să te dărâme. Dacă n-ar fi întâmpinat de su­fe­rinţă, omul ar fi ex­traordinar de su­per­ficial. A­bia în­cer­cările vie­ţii îl fac să gân­dească mai profund. Cât timp îi merge bine din toate punctele de vedere, stag­nea­ză, trăieşte la su­prafaţa sa, nu tră­ieşte cu toată fi­in­ţa. Nu trebuie să ne fie frică de sufe­rin­ţă. Hristos ne-a în­văţat să ne eli­berăm de ea. A e­xor­­cizat-o în viaţa lui pămân­tească, în­frun­tând frica de foamete, de nesomn, de durere, chiar şi frica de moarte, care îi ţine pe toţi în robie. Şi, când a ajuns deasupra fricii, a fost liber. Frica de încercările grele ale vieţii ne inhibă şi ne împiedică să fim mai mult decât suntem. Trebuie să avem curajul să gândim pentru noi o viaţă măreaţă. Trebuie să avem curajul să visăm şi să ne visăm mai presus de fricile şi neputinţele noastre. “Oamenii cu adevărat fericiţi nu ştiu că sunt fericiţi”

– Părinte, trăiţi într-un loc care e raiul pe pă­mânt. La oraş, însă, depresia şi alienarea par mai acasă ca niciodată… – Lumea adevărată e cea pe care a făcut-o Dum­nezeu, nu cea artificială, pe care a creat-o omul. Că­lugării, se spune, sunt retraşi din lume. Nouă ne place să spunem că suntem retraşi în lume, în timp ce oră­şenii sunt retraşi din lume. Ce fericire să simţi rit­murile naturii, să simţi primăvara pământul reavăn, fărâmicios, să vezi cum plesnesc mugurii! La oraş, în spatele atâtor interfeţe de comunicare, s-a pierdut frumuseţea vieţii, acea frumuseţe ritualică din com­portament, din gesturi şi din cuvinte, prin care îl cinsteai pe cel de lângă tine. A fost înlocuită de mult tupeu şi de multă îndrăzneală. Ţăranul ştia să încarce totul de frumuseţe şi de sens, până şi hainele pe care le îmbrăca. Fiecare cusătură avea o semnificaţie. Şi unealta îi era înfrumuseţată. Iar dacă se ducea pe câmp, cânta, să-şi facă munca mai plăcută. Azi, omul nici de munca lui nu se mai bucură, fiindcă pentru el e doar mijloc de a strânge bani. Munca nu-i mai adu­ce bucurie, nu mai e mijloc de devenire spirituală. Uti­litarismul acesta, atât de pregnant la oraş, a făcut să se piardă dimensiunea spirituală a vieţii. S-a pier­dut misterul din creaţie, din relaţie, nu mai vedem tai­na celuilalt, îl privim doar din perspectiva efi­cienţei şi a exploatării. Ne exploatăm unii pe alţii şi suntem gata să-l exploatăm şi pe Dumnezeu.

– Ce am putea face să depăşim toate aceste neajun­suri, să ne vindecăm sufleteşte?

– Fiecare din noi se poate ridica deasupra vieţii, dacă încarcă de sens tot ceea ce face, dacă prin tot ceea ce face se apropie de Dumnezeu. Nu doar prin rugăciune sau prin mersul la biserică te sfinţeşti, ci prin fiecare faptă sau gest. De la felul în care stai, până la felul în care munceşti, de la felul în care faci ceva de mâncare, până la felul în care plantezi o floare, de la felul în care vorbeşti cu un om până la felul în care te culci. Toate gesturile noastre cotidiene trebuie transfigurate printr-un fel aparte de a fi. Prin iubirea pe care o purtăm. Trebuie um­plute de pre­zen­ţă, de sens, de mis­ter, de fru­mu­seţe şi de bucurie.

– Se spune că bucuria adevă­ra­tă e profundă şi, cu toa­te astea, se dove­deşte trecă­toa­re. De ce n-o putem fixa, de ce n-o putem opri în loc?

– Nu trebuie să privim bucuria ca pe un drog, care să ne facă să uităm de suferinţa lumii aces­teia, nu tre­buie să o că­utăm ca pe o eva­dare. Nici măcar nu tre­buie să o căutăm! Oamenii cu ade­vărat fericiţi nu ştiu că sunt feri­ciţi, fiindcă îşi mă­soa­ră fericirea în fe­ricirea celorlalţi. Ei sunt ieşiţi din sine şi trăiesc prin celă­lalt. Fericirea vine sin­gură. Şi vine ca un dar pentru cei ca­re ştiu să-l caute pe celălalt şi pe Dum­nezeu. Toate aceste piscuri înăl­ţătoare de fericire, care apar ful­gurant în timpul vieţii, sunt nişte trepte interme­diare. Sunt o odihnă, o răsplată după fiecare treaptă urcată, după care nu avem voie să ne oprim. În umbra lor, însă, Hristos ne dăruieşte o pace “pe care nimeni nu o va lua de la noi”. Ne dăruieşte liniştea şi bucuria aceea constantă, care ne descătuşează şi ne face liberi”.

 Sursa articol: http://www.formula-as.ro/2014/1114/asul-de-inima-45/parintele-pantelimon-de-la-manastirea-oasa-depresia-apare-atunci-cand-oamenii-nu-si-mai-inteleg-menirea-pe-acest-pamant-17637

Biscuiti crocanti, din faina integrala

img_20160911_180047Duminica trecuta, Gia si Eva, entuziasmate la gandul ca isi revad colegii dupa vara, si-au dorit sa gateasca biscuiti, cu care sa ii bucure. Usor de zis si usor de facut.🙂 Impreuna cu Catalin, s-au apucat de bucatarit.

Ingrediente:

-10 linguri de apa

-5 linguri de ulei de masline

-faina integrala

-o manuta de seminte de floarea soarelui

-carob

-miere, dupa gust

Mod de preparare: in apa, la care s-au adaugat carobul, mierea, miejii de floarea soarelui si uleiul, se incorporeaza incet, incet faina, pana se obtine o coca ferma si nelipicioasa. De obicei, mierea o punem pe biscuiti, dar pentru ca era dificil sa fie transportati astfel, mierea s-a adaugat in coca. Apoi, aluatul se intinde pe masa, cu ajutorul unui sucitor si se formeaza figurine de tot felul: catelusi, delfini, stelute, inimioare, floricele… img_20160911_174425Biscuitii se pun in tava de la cuptor si se lasa sa se coaca, la 200 de grade Celsius, pentru aproximativ 10 minute, timpul de coacere depinzand de grosimea biscuitilor. Se face proba scobitorului. Cand sunt gata, se lasa sa se raceasca si se mananca…cu placere.

img_20160911_175051

img_20160911_175044Ceea ce, doar cativa colegi de-ai fetelor au facut.🙂 Nu m-a surprins; eu le-am avertizat pe Gia si pe Eva ca, copiii sunt obisnuiti cu gusturi intense si ca, cel mai probabil, biscutii facuti de ele cu ingrediente simple, nu vor satisfice papilele gustative ale colegilor de clasa.🙂

Insa noi toti am mancat biscutii cu drag, nu doar pentru ca erau tare gustosi, dar mai cu seama ca fetele noastre s-au implicat in plamadirea lor.🙂

img_20160911_174404

img_20160911_180108

Viata ca un film…fotografic (X)

15 septembrie 1989. E o frumoasa zi de toamna, parca anume pregatita pentru un asa moment de neuitat. Soarele rade printre copacii batrani din curtea scolii, iar vantul adie usor, ciufulind frunzele palide si parul fetelor, prins cu bentite albe. Pusi la patru ace, cu matricole si proaspat frezati, baietii arunca ocheade viitoarelor colege. Ne adunam toti in curtea din spatele liceului, unde soarele scalda multimea de tineri si profesori. Stam aliniati in coloane, in functie de clasa la care suntem repartizati. In afara de soarele cald de septembrie si de ciorapii mei bleu, imi aduc bine aminte de emotiile mele si de Simona, colega si prietena mea din liceu. Nu puteai sa nu o observi din prima: pe langa faptul ca era destul de inalta fata de celelalte fete, supla si cu ochi de caprioara, Simona tinea de mana un baiat, inalt si el, brunet, cu parul cret. Intai am crezut ca fata asta o fi ultimul an de liceu, ca era mare indrazneala sa te afisezi de mana cu un baiat, in prima zi de scoala! De altfel, la scurta vreme, o tovarasa profesoara le-a atras atentia ca ‘nu se umbla asa pe strada”! Apoi, am aflat ca baiatul inalt e frate-sau, Catalin. Ceva s-a conectat intre mine si aceasta fata cu parul prins in coada de cal, fiindca m-am dus la ea si am intrebat-o pe loc daca vrea sa sa stam in aceeasi banca. A acceptat and the rest is history.🙂

Poate ca in nicio alta etapa a vietii nu te transformi atat de complet si de profund, cum se intampla in cei 4 ani de liceu. Cand incepi liceul, esti inca un copil necopt fizic si mental, inca temator si nestiutor. Inca nu ai apucat sa gusti din placerile “vinovate” ale vietii si nu ai trait experiente dramatice in relatiile cu ceilalti. Inca esti cuminte si vrei sa ii multumesti pe cei de langa tine (parinti, prieteni, profesori).

img_20160911_152011

Tulcea, in primul an de liceu (privind cu incruntare viitorul)🙂

Pentru unii, tranzitia de la copilarie la adolescent e lina si naturala, pentru altii, furtunoasa si plina de nelinisti si de frustrari. Oricum ar fi aceasta trecere, cred ca Adolescenta este cea mai frumoasa si, in acelasi timp, cea mai tulbure etapa din viata unui om. Daca, copil fiind, ti se iarta multe, ca adolescent, nimeni nu-ti mai acorda circumstante atenuante. Simti atat de mult si esti inteles atat de putin! Ai atatea intrebari si ganduri de tot felul, incat nu e de mirare ca, de multe ori, esti confuz si singur. Totul e la maxim: iubirea, singuratatea, distractia, prieteniile, suferinta; in adolescenta, nu exista jumatati de masura, e totul sau nimic! E perioada in care incepi sa iti cunosti corpul, ceea ce poate fi inspaimantator, cand iti asculti doar inima, cand sangele iti alearga prin vene cu viteza ametitoare, cand nu ti-e teama sa respingi si sa incalci reguli, cand tu esti tot ce conteaza. Desi abia iesit din copilarie, multe dintre deciziile pe care le iei ca adolescent te pot marca pe viata si pot determina mare parte din cum va arata viitorul pentru tine…ceea ce face lucrurile si mai complicate, fiindca, desi tinzi sa alegi cu inima, trebuie sa intelegi consecintele si impactul alegerilor tale. Ori asta e cam imposibil, cand ai 16-17 ani.

In liceu traiesti experiente unice, iar amintirea lor nu va fi stearsa nici de anii care trec, nici de necazuri ori bucurii. In liceu furi primul sarut si primii fluturi isi gasesc salas in stomacul facut ghem de emotia primei atingeri.

Si tot in liceu, se leaga prietenii sau iubiri pe viata, daca esti norocos si te insotesti cu oameni potriviti tie. Desi viata tese cai, care parca despart oamenii, uneori, cand astrii ceresti se aliniaza, trairi de demult prind iarasi viata, iar amintiri si emotii ies la suprafata, de parca peste tine si ce ai trait candva, nu au trecut aproape 25 de ani, ci doar 25 de clipe…

Tomy Weissbuch. Cand talentul si tineretea isi dau mana

12248143_979786052082960_3830184090851386800_oEu nu prea reusesc sa ma uit la Tv, dar la final de 2015, s-a intamplat sa vad cateva editii ale emisiunii „Vocea Romaniei”. Asa l-am cunoscut pe Tomy. O sa iti spun primul motiv pentru care l-am indragit imediat: seamana cu Errol Flynn, actorul pentru care facusem o adevarata pasiune prin scoala generala. (Nu m-am putut abtine. Am alaturat 2 fotografii; nu seamana izbitor?🙂 )

Apoi, nu ai cum sa nu ii remarci zambetul cald, aerul de tanar cu cei 7 ani de-acasa si vocea sincera, ce-ti merge direct la inima. Am fost tare incantata ca Tomy a fost printre finalistii competitiei. Nu vreau sa folosesc cuvinte mari, dar oare cat de des mai vedem la televizor tineri care isi cauta drumul in viata cu pasiune sincera, folosind doar talentul cu care au fost inzestrati, ci nu despuiala si excentricitati vulgare?

1930763_1045469058847992_7203530621053667389_nPrintr-o coincidenta fericita, la inceputul acestui an, l-am cunoscut pe tatal lui Tomy, Lucian (despre mainile lui fermecate sper sa reusesc sa scriu curand) si asa am reusit sa „ii smulg” un interviu tanarului muzician, care m-a tinut in fata televizorului in decembrie 2015.

Liorisme:  Tomy, povesteste-mi te rog putin despre copilaria ta. Ti-a placut muzica dintotdeauna?

Tomy:  Da! Am fost mereu pasionat de muzica. Nu stiam si in niciun caz nu credeam pe-atunci ca o sa vreau sa progresez in acest domeniu si ca o sa mi se deschida atatea usi de-a lungul timpului.

13325712_1098120670249497_477152091203014010_n

I rock!

Liorisme: Cand a devenit muzica parte din cine esti azi? Cum ai inceput sa canti?

Tomy: Totul a inceput de cand aveam 3 ani. Sora mea mai mare era intr-un cor al scolii, iar corul avea repetitii dupa ore. Evident ca o asteptam pe sora mea sa termine, ca sa plecam impreuna. La cat de des am stat sa o astept, invatasem tot repertoriul corului pe dinafara. La un moment dat, am cantat in curtea scolii, iar dirijoarea m-a auzit si m-a invitat sa ma alatur corului. Am fost acolo timp de 9 ani de zile, urmand sa plec, deoarece mi se schimba vocea. Mai tarziu, am luat o pauza de vreo 2 ani, timp in care nu am facut nimic legat de muzica. Apoi, am intrat intr-o trupa numita „Urban Kids Party”, cu care am lansat un videoclip si un CD, insa n-a tinut mult proiectul si ne-am destramat.

14182362_1157443004317263_1080386018_n

14101811_1157443000983930_19770833_nAm participat la „Romanii au Talent”, in al doilea sezon, unde am ajuns pana in semifinala, sperand ca poate asta imi va deschide o cale catre o cariera. Din pacate, sau mai bine zis din fericire, nu s-a intamplat atunci. La 15 ani, am avut prima mea trupa de cover-uri numita “Free Pursuit”, insa dupa un an, ne-am destramat. La 16 ani, am avut o alta trupa de rock, numita “Pulse“, cu care am cantat pentru 2 ani, urmand ca si aceasta sa se destrame. Ulterior, un prieten m-a incurajat sa cant in Centrul Vechi din Bucuresti, pe strada. La inceput, imi era putin frica, pentru ca nu mai facusem asta niciodata, nu stiam cum va reactiona lumea…era totul nou pentru mine. Dar, cu timpul, am mai capatat experienta si curaj, astfel incat sa devina o obisnuinta cantatul pe strada. La 17 ani, m-am inscris la „Vocea Romaniei”, fara sperante prea mari, din moment ce incercasem doi ani la rand si n-am fost acceptat. Mi-am schimbat conceptia cand am participat pentru a treia oara. Am zis ca vreau sa ma duc acolo distrandu-ma si pentru experienta, nimic mai mult. Nu m-as fi gandit vreodata sa “intorc scaune” si, in niciun caz, sa ajung pana in finala.

12356866_990257827702449_6695606867408036023_oLiorisme: Exista cineva sau ceva ce te-a inspirat pe drumul asta?

Tomy:  Eu am idoli care ma inspira zilnic, dar nu pot sa zic ca cineva m-a influentat in mod deosebit ca sa urmez aceasta cale. Pur si simplu mi-am ascultat inima.

12552991_1009353742459524_4105242943351261957_n

Liorisme: De ce anume crezi ca este nevoie, in afara talentului, pentru ca un muzician/artist sa aiba succes?

Tomy:  Este clar ca talentul nu o sa fie niciodata indeajuns pentru a ajunge departe. Munca este foarte importanta, deoarece talentul se dezvolta. Nu te poti baza numai pe acesta. De asemenea, un alt factor important este rabdarea. Nimeni nu iti va intinde pe tava succesul, tocmai de aceea trebuie imbinate rabdarea cu munca. Nu ar trebui sa existe graba in acest process, fiindca graba nu duce nicaieri.

Liorisme:  Care sunt cele mai mari realizari artistice, obtinute pana acum si ce insemna ele pentru tine?

Tomy: Wow! Cred ca prima mea realizare muzicala a fost atunci cand am compus si scris prima mea piesa. M-am simtit foarte mandru ca am ajuns atat de departe! A doua a fost cand am invatat singur sa cant la chitara, cu care am cantat in Centrul Vechi, in cluburi…foarte multe locuri de genul acesta. A treia, cred ca ar fi faptul ca am ajuns la scaunele de la „Vocea Romaniei”…iar faptul ca am ajuns pana in finala a fost un bonus neasteptat.

Liorisme: A fost „Vocea Romaniei” o rampa de lansare pentru tine?

12376549_991266687601563_5845147685887912504_nTomy:  Ooo, da! De cand am terminat concursul, am intrat intr-o trupa de evenimente, am fost chemat in Galati, Satu Mare si nu numai, pentru concerte; au aparut multe ocazii si nu exista destule cuvinte sa imi exprim fericirea. Ma bucur ca sunt oameni care intr-adevar au apreciat performantele mele pe scena de la „Vocea Romaniei”. Le sunt profund recunoscator echipei Pro Tv si Vocea Romaniei.

Liorisme: Sa faci muzica presupune si renuntari, sacrificii? Dar compromisuri?

Tomy:  Exista o vorba care spune ca „Arta cere sacrificii” si, intr-adevar, asa este. Au fost unele decizii grele, pe care a trebuit sa le iau, dar am pus in balanta ce mi-am dorit mai mult. Daca m-au ajutat deciziile sau nu…am sa las timpul sa vorbeasca.

Liorisme: Este greu sa faci muzica in Romania? De ce?

Tomy: Muzica nu este greu de facut. In Romania si nu numai, sunt tot felul de smecherii si prietenii false care se fac strict din interes, din pacate. Muzica in sine a devenit mai mult o afacere, decat o arta. Sunt foarte putini cei care mai reusesc sa mentina muzica, ca arta; si tintesc sa ajung si eu ca ei. Nu stiu cate va trebui sa indur pentru a ajunge unde imi doresc, dar ma iau dupa motto-ul meu: „Good things come to those who wait” (Lucrurile bune vin la cei care asteapta).

Liorisme: Este muzica o evadare, o adictie? Cum ai defini-o?

Tomy: Muzica, pentru mine, este un stil de viata. Este cea mai buna prietena a mea. Indiferent de stare, apelez la chitara (Jordan o cheama) si cant pana ma dor degetele. Cand sunt pe scena, pur si simplu las muzica sa vorbeasca, iar eu intervin de-abia in pauzele dintre piese. O las pe ea sa preia controlul mintii si corpului meu, cand performez.

Liorisme: Ce gen de muzica iti place sa abordezi?

Tomy: Imi place sa cant tot ce inseamna pop si rock alternativ. Imi place sa mai cant si jazz, dar nu as sustine prea multe concerte de genul acesta.

Liorisme: Ti-e teama de success? Crezi ca acesta schimba oamenii? In ce mod?

Tomy: Eu cred ca succesul schimba omul, intr-adevar. In acelasi timp, consider ca un om e bine poate sa nu uite de unde a plecat si, in niciun caz, sa nu se creada mai bun ca altcineva, atata timp cat asta isi doreste. Niciodata nu am suportat competitia. Intotdeauna am cantat pentru placerea mea si nu ca sa demonstrez ca as avea calitati mai bune ca altcineva. Mie nu imi este frica de succes in sine…ci de ce o sa imi aduca el, atunci cand o sa il am. Sunt tot felul de oameni in lumea asta, iar aceasta industrie e una din cele mai „periculoase”, din punctul meu de vedere.

Liorisme: In afara de muzica, ai si alte pasiuni?

Tomy: Ador si actoria, pe langa muzica. Imi place sa joc diverse personaje si sa imi descopar alte personalitati, pe care as putea sa le folosesc in anumite situatii. Imi place sa joc si jocuri video, dar nu ma pot considera un „hardcore gamer”, sunt mai mult mediocru si joc ca sa treaca timpul sau pentru a trai o experienta frumoasa.

Liorisme: Imi poti povesti despre un artist/o piese muzicala, care te-a impactat puternic si de ce?

Tomy: Sunt foarte multi cantareti care m-au influentat intr-un sens pozitiv si la fel de multe piese…dar piesa care cred ca m-a marcat cel mai mult si ale carei cuvinte le-am inteles de-abia recent (pentru ca de curand am trecut printr-o experienta mai putin placuta) ar fi „Purple Rain”, a lui Prince. Cand am reusit, in sfarsit, sa inteleg ce vrea sa zica piesa, am inceput sa plang si sa privesc altfel situatia prin care treceam, precum si lumea.

1936694_470355926489399_5900132016251017390_nLiorisme: David Bowie a declarat intr-un interviu: “Searching for music is like searching for God. They’re very similar” (Cand cauti muzica, e ca si cum l-ai cauta pe Dumnezeu. Sunt foarte similare).  Avea dreptate?

Tomy: Dumnezeu este reprezentat drept o entitate divina perfecta, care a creat lumea. Evident, fiecare artist cauta perfectiunea in muzica, insa rezultatul este acelasi la amandoua. Nu exista. Poate fi cautat, dar nu se va gasi niciodata deoarece: 1.) Perfectiunea nu a fost, nu este si nu cred ca va fi vreodata definita cu exactitate. 2.) Daca ar exista perfectiunea in orice, ce rost ar mai avea sa mai cream? De ce am mai incerca sa venim cu ceva nou? De ce am mai munci pentru lucrul respectiv? Asa ca da, consider ca David Bowie a avut mare dreptate prin acest citat.

Liorisme: Ne impartasesti cateva din visele si planurile tale de viitor?

Tomy: Imi doresc din tot sufletul sa intru la Facultatea de Teatru din Bucuresti (U.N.A.T.C.). Vreau sa ajung un actor si un cantaret de succes, asa ca imi doresc cat mai multe concerte si piese la nivel national si, de ce nu, international. Sper ca, si dupa ani de zile, sa fac exact ceea ce fac si acum. Muzica si teatru cu suflet.

Later up-date: Tomy si-a indeplinit visul, fiind admis cu o medie de 9,43 si devenind, astfel, student la U.N.A.T.C. Bucuresti. Becoming more and more like my Errol Flynn. Succes, Tomy!🙂

Thassos Beach Body Workout (session 5): stretching

Draga Cititor,

Exercitiile de stretching incheie seria de exercitii dedicate tuturor grupelor de muschi, pe care le-am filmat cu mult drag in Thassos, in vacanta noastra din iulie. Te rog sa nu neglijezi niciodata partea de stretching. Cel mai important beneficiu este acela ca, daca fac parte din rutina de antrenament, exercitiile de stretching previn accidentarile. Ele reduc tensiunea musculara, alungesc si intaresc fibrele musculare, ajuta la mentinerea flexibilitatii si mobilitatii corpului.

IMG_20160728_201834Daca nu ai timp de sport intens, exercitiile de stretching te vor ajuta in lupta cu sedentarismul, iti vor asigura o postura corecta a corpului si in plus, vor stimula circulatia limfatica si eliminarea produsilor de metabolism.

IMG_20160728_201903

IMG_20160728_201857Nu conteaza ce varsta ai sau daca practici ori nu sport. Aceste exercitii simple pot fi facute oricand si oriunde. Stretching-ul te ajuta sa te relaxezi, fizic si psihic si, chiar daca nu iti vine sa crezi, arde si calorii.

IMG_20160728_201951

IMG_20160728_202001Cel mai important, atunci cand efectuezi exercitii de stretching, este sa nu te grabesti, sa urmaresti reactia corpului (te opresti cand doare) si sa nu uiti sa respiri in ritm natural, lent, inspirand pe nas, in timp ce efectuezi exercitiul si expirand pe gura, cand relaxezi muschiul.

Si eu sunt inca la inceput. Desi nu ma laud cu o mare flexibilitate sau cu o forta deosebita, sunt mandra ca, corpul meu invata zi de zi sa evolueze, sa faca lucruri care, acum un an, erau pentru mine extrem de dificile.

IMG_20160728_202027

IMG_20160728_202036Te invit, asadar, intr-o noua locatie din Thassos, dar tot pe o plaja linistita, sub razele blande ale soarelui, aproape adormit, sa efectuam impreuna cateva exercitii de stretching.

IMG_20160728_201908Nu uita sa imi spui daca ti-a placut seria de exercitii filmate in Thassos si daca ti-ai dori sa vezi si sa incerci si altceva. Multumesc ca ai fost alaturi de mine in calatoria noastra greceasca, because we do it together!🙂 Iar daca vrei sa faci miscare impreuna cu mine mai des, aici gasesti toate filmarile lioristice de pana acum.🙂

Thassos Beach Body Workout (session 4): legs

IMG_20160727_095732Ca in fiecare dimineata petrecuta in Skala Prinou, mi-am asezat salteluta si prosopul de culoarea cerului, langa bancuta de pe plaja, unde obisnuiam sa pregatesc programul de fitness, pentru filmarea ce urma sa o facem seara. Desi bancuta de lemn era strajuita doar de un copacel anemic, aceasta facea, in mod surprinzator, umbra deasa, pana spre ora 9 si ceva dimineata.

IMG_20160727_095701Dupa ce am “muncit” vreo 45 de minute, timp in care Catalin isi facea”rondul” de inot zilnic, m-am intins pe prosop pe spate, “predandu-ma” momentului: am admirat cerul limpede, neumbrit de niciun nor, iar apoi am inchis ochii, lasand briza marii sa imi racoreasca pielea incinsa, iar calcaile mi le-am proptit in nispul aspru, ca sa-l simt mai bine. In tot rastimpul, cat facusem sport, se auzisera, de la cativa zeci de metri, doua voci masculine. Am incercat sa prind cuvintele si mi-am dat seama ca se vorbea greceste. In relaxarea ce pusese stapanire pe mine, vorbele aspre si usor rastite (caci cam asa vorbesc grecii), imi parea ca se rostogolesc pe plaja, tocmai in valurile mici, amestecandu-se pe nesimtite cu apa limpede si sarata si preschimbandu-se apoi in mici pestisori zglobii. Rasul grecilor, si el parca rastit, m-a smuls din relaxarea mea, dar ma gandeam, inca o data, ce frumos se contopea limba greaca (atat de dura si totusi, de o melodicitate aparte), cu peisajul si atmosfera din jur…

Coroana copacului de mai jos am descoperit-o, in timp ce faceam yoga, langa plaja. Am ridicat privirea si ochii au cuprins cu greu maretia naturii…

IMG_20160726_173024Pe plaja din Skala Prinou, din apropierea hotelului unde ne-am cazat, omul nu a apucat sa domesticeasca natura: pietre albe, roscate si vinetii, boscheti de tot felul imbogatesc peisajul, alaturi de scoici si plante salbatice, rezistente la soare si uscaciune si deosbit de periculoase pentru… talpi.IMG_3307

IMG_20160729_193922

IMG_20160729_193806

IMG_20160729_194011

IMG_20160729_193941Asadar, am avut locatia perfecta pentru inca o runda de exercitii, dedicate mai cu seama picioarelor.  Poti sa iti inchipui cum e sa faci miscare, in timp ce valurile iti canta la picioare, soarele iti trimite blandetea ultimelor raze calde, inainte de crepuscul, iar fosnetul naturii te binecuvanteaza? Let’s do it together!

 

Thassos Beach Body Workout (session 3): booty

In cautarea unui loc  de filmat, am gasit, aproape de malul marii, o gradina de maslini.

IMG_3234Printre maslinii batrani si intelepti, inspirand mirosul de iarba uscata si de apa sarata, mi-a trecut prin minte un gand: acela ca, peste 15 ani, voi fi intr-un loc asemanator, intr-o situatie asemanatoare, tot in compania lui Catalin, dar mai puternica fizic. Sper ca viata sa nu imi contrazica planul. In orice caz, eu sunt pregatita sa imbatranesc. Pentru asta fac miscare zilnic si invat impacarea cu mine si cu restul: pentru ca batranetea sa fie ceva asumat, iar eu nu doar sa ii fac fata, dar sa ma si bucur de ea!

IMG_20160727_180047

IMG_3237

IMG_20160727_180105

IMG_20160727_180012La final, am avut o provocare: sa curatam de scaieti si de iarba uscata si tare, salteluta. De fapt, Catalin s-a chinuit cu asta, incercand sa o spele in mare. Tot ne-am intors acasa cu cativa scaieti. A! Si tot abia la final, Catalin mi-a atras atentia ca purtasem maioul pe dos! Se vad cusaturile si eticheta. Ei, mi-a purtat noroc, eu asa zic.🙂

IMG_20160727_180619Tu esti pregatit fizic si mental, pentru ceea ce iti ofera viata? Daca nu, sa stii ca, cateva exercitii de tonifiere a feselor sunt un bun inceput, pe cuvant!🙂 Let’s do it together!

Thassos Beach Body Workout (session 2): shoulders and arms

Mama are o frica viscerala de apa. Asa cum am avut si eu pana in 2010. Anul trecut, in vacanta la Byala, intr-o zi cu valuri mari, am convins-o ca nu se intampla nimic daca intra doar pana la brau, in apa marii. M-a luat strans de brat si am pornit, impreuna, hotarate sa infruntam valurile. Dupa 3 pasi, un val puternic aproape ca a pus-o pe mama in fund. Ei bine, mama, care s-a plans toata viata ei ca sunt prea uscatita, s-a proptit in bratul meu stang si cu toata puterea apei si a celor 15 kg, pe care le cantareste mama, peste greutatea mea, am reusit sa o sustin, sa nu pice cu totul in apa. S-a uitat la mine si mi-a zis (nu cred ca o sa uit vreodata): Aaaa…se vede ca faci sport!🙂

IMG_3189 (1)Ei, da, nu lucram bratele si umerii ca sa crestem masa musculara (ceea ce, oricum, e destul de dificil), ci ca sa scoatem la iveala muschii si sa-i tonifiem, pentru a fi puternici. De obicei, umerii si bratele se lucreaza cu greutati, dar cred ca exercitiile cu greutatea propriului corp sunt la indemana oricui si nu adauga stres inutil asupra organismului, prevenindu-se, astfel, accidentarile.

IMG_3188

IMG_3192Locul de filmare a exericitiilor dedicate umerilor si bratelor l-a ales tot Catalin, in preumblarile lui cu bicicleta, la vreo 10-15 minute de mers cu masina, fata de Skala Prinou. Cat vedeai cu ochii, natura. Si liniste. Tulburata din cand in cand de zgomotul cate unei masini, ce trecea pe drumul din apropiere si de un deltaplan cu barca, care ne-a salutat zgomotos din…zbor. Sunetul e acoperit uneori de valurile marii, dar cred ca asta te va introduce mai mult in atmosfera locului, nu-i asa?🙂

IMG_3187

IMG_3198Esti gata sa devii mai puternic, executand exercitiile de mai jos? Let’s do it together!

 

Thassos Beach Body Workout (session 1): abs

 

IMG_20160728_101815Dupa ce, in articolul anterior, te-am “introdus” in atmosfera vacantei noastre grecesti, acum te invit sa faci miscare cu mine. Nu pentru ca “trebuie”, nu fiindca asa spune lumea ca e sanatos, nu pentru ca e la moda sau pentru ca vrei sa arati ca in reviste, ci fiindca, pentru corpul uman, miscarea e ceva natural. Miscarea (zilnica) e ceva mult mai natural decat statul pe scaun 12 ore/zi.  Nu cred ca exista pretuire mai mare, pe care putem sa o aratam corpului nostru, decat pastrandu-l in forma toata viata.

IMG-20160726-WA0003

IMG_3152Asa cum am mai spus, de alergat, am mai alergat pe malul marii, dar fitness, a fost prima data cand am facut pe plaja. A fost o provocare, mai ales la prima sesiune (putin cam chinuita), caci nu am prevazut ce greu va fi sa mentin pozitiile, concentrarea si echilibrul, din cauza nisipului, a pietrelor, a scaietilor si furnicilor de pe plaja: mereu ma intepa sau gadila ceva, nisipul imi fugea de sub picioare sau palme, picaturile de transpiratie se fugareau pe piele (desi filmam mereu seara, aproape de apusul soarelui), iar salteluta aluneca si se umplea mereu de nisip. Mi-am asumat insa riscul, facand toate exercitiile in picioarele goale, caci atat de rar ma conectez la natura in acest fel! Tot ce parea a fi un inconvenient, in final, ma obliga sa raman prezenta si atenta la ceea ce faceam, chiar daca m-am cam chinuit.

Am filmat fiecare sesiune de fitness cu mare bucurie, in locuri cu adevarat speciale, prin pacea si frumusetea pe care le-am respirat,  fiecare loc de filmare fixand o noua amintire de neuitat, legata de draga mea Grecia. Catalin m-a insotit in acest demers si asta a fost si mai frumos.🙂

IMG_3155Iata mai jos prima filmare, realizata in portul din Skala Prinou, printre vaporase, aflate in reparatii.

IMG_3143.MOVExercitiile se adreseaza zonei superioare a corpului, in special abdomenului (caci un abdomen lipsit de tonus = dureri de spate). In lipsa ganterelor sau a altui tip de greutati, m-am gandit la exercitii complexe, efectuate cu greutatea propriului corp, care cred ca sunt eficiente si provocatoare si implica, in fapt, o multime de muschi. Asadar, prima sesiune din seria Beach Body Workout (in fiecare zi, un set de exercitii, timp de 5 zile), incepe azi. Let’s do it together!🙂

Grecia, my Love (2)

IMG_3173Dupa o pauza de cativa ani, anul asta, eu si Catalin ne-am rasfatat singuri, o saptamana intreaga, in insula Thassos. E a treia oara cand o vizitam si, ca de fiecare data, Grecia e o bucurie: ape cristaline, plaje lungi, salbatice, peisaje ametitoare, liniste, atmosfera boema si o lipsa de sofisticatenie, care mie imi place atat de mult…

E prima data cand, pentru cazare, am platit mai putin decat am primit. Mi-au placut micutul hotel in care am stat (denumit, foarte inspirat, KRISTAL HOTEL), gazda, terasa cocheta, dar si gradina mica, plina de tot felul de pomi fructiferi, incarcati cu protocali, lime, rodii, palmieri uriasi, flori mirositoare…Camera, desi mica, a fost zilnic curatata; la fel si baia, surprinzator de aratoasa pentru banii platiti (210 euro/7 nopti). Prosoapele ne-au fost zilnic schimbate. Cred ca si asternuturile (nu sunt sigura, fiindca aratau mereu proaspete si curate).

IMG_20160726_092554

IMG_20160726_092531

IMG_20160727_161457

IMG_20160727_161442

IMG_20160725_103229

IMG_20160727_160039Locul in care am stat  (Skala Prinou) este un satuc mic, iar hotelul, situat intr-o zona retrasa, are in apropiere doar 2-3 taverne, 1 market mic, dar bine aprovizionat si, foarte important, hotelul se afla chiar langa plaja lunga si aproape salbatica.

IMG_3296

 

IMG_20160730_194838Mi-a placut ca cele 2-3 zone cu sezlonguri si umbrele nu erau niciodata aglomerate si le puteai folosi pentru 2.5 euro/loc, bani de care puteai sa cumperi un fresh de portocale (cel mai bun pe care l-am baut eu vreodata!)/ frappe/ cafea + o sticluta de apa rece.

IMG_3242

IMG_20160728_103311

IMG_3136Amestecul de rudimentar si de lux l-am intalnit doar spre capatul “statiunii”, unde trona un mare resort, de 5 stele. Numele lui mi s-a parut ca rezoneaza cu numele meu (ILIO MARE). Doar numele, caci sunt sigura ca pretul e unul pe masura locului.🙂

IMG_20160725_210425

IMG_20160725_210414Spre deosebire de alte vacante grecesti, de data aceasta, ne-am dorit sa “stam locului”, sa apucam sa simtim cat mai bine Skala Prinou si imprejurimile. Nici pentru filmarile pentru blog, pe care le faceam zilnic, putin inainte de apusul soarelui, nu ne deplasam prea mult cu masina. Nici nu era nevoie. In zona erau o multime de plaje frumoase si neaglomerate, iar Catalin, in calatoriile  lui aproape zilnice cu bicicleta, ochea cate un loc numai bun de imortalizat pentru Liorsime.

IMG_3264

Bicicleta lui Catalin, pe drumuri de Thassos

Doar sambata, inainte de plecare, am stat mai mult in masina, vizitand Marble Beach (unde nu mai fusesem cu alte ocazii) si Paradise Beach (pe care o stiam bine). A meritat. Am haladuit pe poteci inguste si pustii, pe langa pini “ninsi” de praful ridicat de rotile masinilor, am filmat caprite agere, ce faceau acrobatii pe marginea prapastiei, in cautare de hrana, am admirat peisaje aproape selenare, vietuite de utilaje grele, parasite parca de zeci de ani, si privelisti ce-ti luau graiul.

 

IMG_20160730_124530

IMG_20160730_151328

 

IMG_3318

IMG_3310

IMG_3343

Paradise Beach

Ca fiecare vacanta greceasca, si aceasta ne-a umplut sufletele de frumos si liniste. M-as bucura sa-ti fi transmis macar un pic de tot ce am experimentat si am simtit in Thassos. Si daca nu am reusit inca, sper sa o pot face prin filmuletele pregatite pentru Liorsime, in zilele de filmari a exercitiilor de fitness Beach Body Workout. Maine, voi publica prima sesiune. Te provoc sa imi fii alaturi, sa te bucuri de miscare si de o bucatica mica de Thassos. Pe maine!🙂

IMG_20160730_152554